Poartă-a vîntului încet deschide, aspru șuier ’ncet purcede
Iarnă încuiată, codru înverzit.
Alb șî negru se-mpletește, timpul tainic despletește
Picătura pică, piatra se despică,
Hora se-nvârtește, apa despletește, ghiața închegată,
Dă vechi timp purtată, dîn miăz munte dă piatră,
Sămn că timpul se pornește. Delasine. Şî p’ales făgaș.
La-ndesitul codrilor, în glasul vînturilor,
Șî-n umbra pietrii, chip sfrîntat, ’n munte, ’n ’nalt Ceahlău
Ce dîn gheață înghețată, luă forma ce-i fu dată. Veșnic!
Chipăruș: prin pară șî foc, vijelios... joc
Ca prin foc să arză, dincolo să treacă, prin jar șî cenușă
Sus pe calea cea apusă, ce-a alesului făgaș.
Frați blajini, rohmani! Din aievea fiind, dă după apa Sîmbetii,
După brazda lu Novac,
Din scorbul pământului, cel din naltul muntelui,
Muntelui căruntului, și-al bradului,
Bradului, viteazului.
La vîrfșori de munte, la brădui mărunți, la stîna bătrînă,
Unde iarba crește, de-n patru se-mpletește,
Cerbul runcului, fiara cîmpului, și-a pămîntului, agale-n plai coboară...
Toți copaci în calea sa, crengile-ș pleca
Coarnele-i mărgăritare ș-împunzătoare
Lăgănat purtat, spre cel tainic loc, făgaș.
Cum urzica se nuntește, se-nuntește ș-nflorește,
Dîn întins cuprins de lume, scaun de lege se adună
Vorba să o spună, răspicat și pentru tăți.
Legea bîtii șî cea fricii. Drept!
Pieptul ursului brăzdat,
Dă Focu Viu, dă după Strâmba Oilor
În mijlocul poienilor, șî-n mijlocul pădurilor,
Flacăra-i răsfrînge, șî dîn foc șî sânge
Mugur verde dă brad, îmbucat, însîngerat...
ș-ntrupat... descătușat.
D-aci, încotro... dincolo...
Făgaș!